Spasticitatea si toxina botulinica

Spasticitatea reprezinta o crestere involuntara a tonusului muscular, la pacientii care au suferit leziuni ale neuronilor motori centrali (accidente vasculare cerebrale, traumatisme, tumori cerebrale, scleroza multipla, afectiuni ale maduvei spinarii, boli neurodegenerative). Spre deosebire de rigiditate, care este egal distribuita la nivelul muschilor flexor si extensori, spasticitatea predomina la nivelul flexorilor pentru membrele superioare si la nivelul extensorilor pentru membrele inferioare. La manevra de flexie sau extensie a membrului respectiv, apare o rezistenta marcata care poate ceda brusc (aspectul tipic de “lama de briceag”) dupa care membrul revine in pozitia initiala. De cele mai multe ori, pacientii care sufera de spasticitate au si alte simptome/semne: deficite motorii, reflexe osteotendinoase vii, reflexe patologice si in evolutia de lunga durata a bolii, atrofii musculare, durere, tulburari senzitive.

Spasticitatea, aparuta prin leziuni cerebrale sau spinale, are doua componente: una neurogena, care consta in contractia musculara exagerata si una biomecanica, ce consta in modificarile produse de spasticitate la nivelul tesuturilor. Peste 30% din pacientii cu accidente vasculare cerebrale, 60% din cei cu scleroza multipla sau 75% din cei cu traumatisme cerebrale grave dezvolta in timp spasticitate. Mecanismele fiziopatologice prin care apare spasticitatea sunt insuficient cunoscute, dar se pare ca ea se datoreaza in principal cresterii excitabilitatii alfa motoneuronilor.

Principala urmare a spasticitatii este adoptarea unei pozitii anormale a membrelor, trunchiului sau capului. Prin spasticitate nu numai ca se scurteaza muschiul sau muschii afectati, dar lasata netratata ajung sa se scurteze si tesuturile moi din membrul respectiv.

Factorii care agraveaza spasticitatea sunt: frigul, infectiile, oboseala, stressul, crizele epileptice.

Principalul scop al tratamentului la pacientii care sufera de spasticitate este pastrarea lungimii normale a muschiului astfel incat segmentul respectiv sa ramana intr-o pozitie fireasca.

Toxina botulinica este o substanta secretata de o bacterie, Clostridium botulinum. Aceasta substanta este o neurotoxina care poate fi mai multe tipuri, numerotate de la A la G. Toxina botulinica de tip A este cea folosita in terapie. Actioneaza prin prevenirea eliberarii de acetilcolina din segmentul presinaptic al jonctiunii neuromusculare, astfel scazand foarte mult contractia musculara.

Toxina botulinica este utila in spasticitate prin producerea unei relaxari temporare a muschiului insotita de scaderea fortei musculare (cand aceasta exista), membrul revenind astfel la pozitia fireasca. Injectarea de toxina botulinica trebuie intotdeauna urmata de un program de streching prin recuperare medicala. Toxina botulinica poate actiona doar asupra componentei neurogene a spasticitatii, componenta biomecanica urmand a fi influentata doar prin programele de recuperare medicala. Se injecteaza in muschiul/muschii afectati de spasticitate. Desi poate difuza prin fascia musculara (ajungand si la alti muschi invecinati), de cele mai multe ori actiunea ei se plaseaza la nivelul muschiului injectat.

Toxina botulinica isi instaleaza efectul in 4-7 zile si dureaza aproximativ 12-16 saptamani. Reactiile adverse pot fi: slabiciune musculara (cand toxina difuzeaza si in alti muschi decat cel injectat), rash la nivelul punctiei, sindrom pseudogripal (dureaza cateva zile), disfagie (cand este administrata la nivelul muschilor gatului), plexita brahiala (foarte rar), fenomene de insuficienta respiratorie (foarte rar). In general, reactiile adverse apar in prima luna de la injectare.

Nu trebuie uitat ca toxina botulinica se foloseste in spasticitatea focala. Daca aceasta este extinsa, exista alte solutii terapeutice (medicamente administrate oral, intravenos sau intratecal, interventii chirurgicale, orteze, fizioterapie). Administrarea se face in anumite doze pentru fiecare muschi in parte si numai de catre medici calificati pentru aceasta terapie, capabili sa evalueze musculatura electromiografic sau ecografic.

Administrarea de toxina botulinica trebuie urmata de evaluarea pacientului de catre medic dupa 7-14 zile, dupa 4-6 saptamani si apoi dupa 3-4 luni.

Toxina botulinica nu se foloseste doar in spasticitate ci si in distonii (blefarospasm, distonia cervicala, distonia membrelor, distonia tardiva, disfonia spasmodica), tremor (tremor esential, tremor de repaus, tremor al capului), sindroame dureroase (lombalgii, migrene, cefalee de tensiune, fibromialgie), tulburari autonome (hiperhidroza, sialoree, hiperlacrimatie), bruxism sever, strabism, distrofia simpatica reflexa.

Spasticitatea nu este intotdeauna un fenomen nedorit. Pentru unii pacienti, ea poate fi motivul principal pentru care postura si mersul devin posibile. Ea trebuie tratata atunci cand genereaza complicatii: durere, scaderea mobilitatii, dificultatea igienei, adoptarea unor pozitii anormale, aparitia ulcerelor de presiune, deformari scheletale, perturbarea somnului, afectarea vietii sociale.