Polineuropatiile

Polineuropatie

Polineuropatia reprezinta o afectare (disfunctie) a nervilor periferici. Ea poate fi acuta, subacuta sau cronica (de cele mai multe ori). Are in spate, zeci si poate chiar sute de cauze, de aceea este extrem de importanta parcurgerea tuturor etapelor in diagnosticarea ei, de la examenul clinic atent pana la electroneuromiografia si analizele complementare.

Ca si tablou clinic, pacientii se prezinta cu diferite combinatii de simptome senzitive (durere, parestezii, tulburare de sensibilitate) si motorii (deficit motor, atrofii musculare) in functie de tipul polineuropatiei, care de cele mai multe ori sunt mai intense in portiunea distala a membrelor decat in cea proximala. In general, cu cat nervii sunt mai lungi cu atat ei sunt mai vulnerabili si de obicei, primele simptome apar la nivelul picioarelor.

In functie de tipul lezional, teoretic polineuropatiile se impart in doua mari categorii: demielinizante (prin afectarea celulelor Schwann care produc teaca de mielina) si axonale (prin afectarea propriu-zisa a axonilor). Desi practic au caracter mixt tinzand catre una din cele doua grupe, cele mai multe sunt predominant axonale.

Polineuropatiile pot fi clasificate si in functie de fibrele nervoase pe care le afecteaza predominant: fibre motorii (fibre groase, bine mielinizate, cu viteza de conducere mare), fibre senzitive groase (mielinizate, care mediaza vibratia, proprioceptia si simtul tactil), fibre senzitive subtiri (slab mielinizate sau nemielinizate, care conduc informatii despre durere si temperatura). Determinarea tipului de fibre predominant implicat in patologie este importanta in stabilirea etiologiei, pentru ca desi majoritatea polineuropatiilor prezinta o atingere atat a fibrelor senzitive cat si a celor motorii, sunt unele care au o predominanta motorie (asa cum se intampla in porfirii, intoxicatia cu plumb etc) sau o predominanta senzitiva (paraneoplazii, sindromul Sjogren, intoxicatia cu piridoxina).

Patternul simetric sau asimetric al polineuropatiei este foarte important de stabilit (atat clinic cat si electromiografic) pentru ca si el orienteaza catre etiologie. Majoritatea sunt simetrice dar cateva sunt asimetrice (cel putin la debut) cum ar fi polineuropatia cronica inflamatorie demielinizanta sau mononevrita multiplex.

Nu in ultimul rand, nu trebuie uitat de istoricul familial al pacientului, daca are sau nu antecedente heredo-colaterale de polineuropatie (doar un exemplu este polineuropatia Charcot-Marie-Tooth).

Examenul EMG (atat studiul de conducere nervoasa cat si examenul cu electrod-ac) este esential in aceasta boala pentru ca nu numai ca o diagnosticheaza dar stabileste si pattern-ul ei ceea ce ajuta mult la aflarea etiologiei si deci la tratarea cauzei polineuropatiei. In plus, electromiografia poate ajuta la descrierea evolutiei acestei boli.

As vrea sa amintesc polineuropatia de fibre subtiri, care reprezinta o afectiune a fibrelor subtiri nemielinizate (fibrele C) si apare in diabet zaharat, amiloidoza, consumul cronic de etanol, hipertrigliceridemie, infectia HIV sau poate fi idiopatica (de obicei la varstnici). Se manifesta prin simptome pozitive (senzatie de amorteala, furnicaturi, intepaturi, arsuri) sau simptome negative (scaderea senzibilitatii dureroase, scaderea sensibilitatii termice) care incep cel mai des la nivelul picioarelor (pentru ca afecteaza intai fibrele nervoase cele mai lungi, la fel ca majoritatea polineuropatiilor).

 Cel mai fidel test diagnostic este biopsia de piele in care se masoara densitatea fibrelor nervoase intraepidermale. Electroneuromiografia este de obicei normala in aceasta afectiune sau cel mult poate evidentia o scadere usoara a testelor de conducere senzitiva atunci cand sunt afectate si o parte din fibrele groase mielinizate. Biopsia conventionala de nerv sural este rareori utila. Testele senzitive cantitative pot evidentia tulburarea sensibilitatii termice (rece, cald).

Tratamentul este indreptat impotriva cauzei bolii, iar atunci cand aceasta este idiopatica, terpia este doar simptomatica.